Kitzbuhel Innsbruck
Informatii generale
Kitzbuhel este una dintre cele mai apreciate statiuni din Austria si se afla intre muntii Hahnenkamm si Kitzbuhler Horn. In timpul iernii atentia tuturor este indreptata spre competitia mondiala de schi care se desfasoara la Hahnenkamm, iar in timpul verii toti ochii sunt atintiti spre campionatul de tenis pe zgura Austrian Open. Festivalul anual al automobilelor de epoca, Kitzbuheler Alpenrallye, este un alt eveniment important din statiunea austriaca.
Orasul, mentionat documentar in 1165, face parte din Tirol de la inceputul secolului XVI si detine multe castele extraordinare care in prezent au fost transformate in hoteluri. Printre ele se numara si Grand Hotel Kitzbuhel, care apartine cunoscutei firme internationale de consultanta in management McKinsey & Company. Telefericul din statiune, numit 3S Aerial Tramway si realizat de Doppelmayer, a fost inaugurat in 2005 si acopera distanta de 3,6 kilometri dintre zonele de schi Kirch si Resterhohe in 9 minute.
SEZONUL DE IARNA 2007/2008
Intre 14 si 16 decembrie 2007 concertele in aer liber, petrecerile "apres-ski", cinele romantice la lumina lumanarilor anunta deschiderea oficiala a sezonului de schi in Kitzbuhel. Campionatul International de Polo, care se va desfasura intre 11 si 13 ianuarie 2008, va fi gazduit inca o data in superbul oras de la poalele muntilor Hahnenkamm si se adreseaza tuturor, nu numai celor pasionati de echitatie, deoarece tempoul rapid al competitiei si calitatile deosebite ale cailor creeaza un spectacol fascinant. Urmeaza apoi alte zile incitante pentru ca intre 18 si 20 ianuarie se vor intrece la Kitzbuhel cei mai buni schiori din lume. Actiunea caritabila care are ca scop strangerea de fonduri pentru fermierii din Tirol si la care participa alaturi de sportivi de exceptie politicieni, oameni de afaceri, artisti si spectatori va marca finalul acestui eveniment.
Galerie foto Kitzbuhel Innsbruck